Vicepreședintele SUA, Joe Biden, a fost în vestiarul echipei după victoria cu Ghana: 2000 de oameni au controlat stadionul de bombe

Vicepreședintele SUA, Joe Biden, a fost în vestiarul echipei după victoria cu Ghana: 2000 de oameni au controlat stadionul de bombe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul câștigat de selecționata Statelor Unite ale Americii împotriva Ghanei (2-1) s-a disputat sub privirile unuia dintre cei mai puternici oameni ai lumii. Joe Biden, vicepreședintele SUA, a fost prezent pe Estadio das Dunas din Natal, însă a ratat primul gol al țării sale, marcat în secunda 29, pentru că din motive de securitate nu a putut ajunge în timp util la stadion.

Oficialul american aterizase în oraș doar cu 30 de minute înainte de startul meciului, însă pentru a i se putea garanta siguranța, a fost nevoie de circa 6000 de ofițeri de securitate care au controlat atât traseul, cât și spațiul din care Biden urma să vadă partida. Nu mai puțin de 2000 de agenți au fost prezenți pe stadion. Folha de Sao Paulo a publicat o imagine cu Joe Biden în vestiarul echipei antrenate de Jurgen Klinsmann imediat după meci, prilej cu care vicepreședintele i-a felicitat pe fotbaliști.


Vicepreședintele SUA  a fost aplaudat de fotbaliștii selecționatei de fotbal a SUA după ce a ținut un scurt discurs în vestiar, la finalul meciului câștigat cu Ghana. Foto: Folha de Sao Paulo


Scandal de spionaj în 2013 între NSA și președintele Braziliei

Dincolo de aspectul sportiv, presa internațională notează faptul că prezența lui Joe Biden în Brazilia s-a datorat încercării de a repara relațiile proaste din ultima vreme cu președintele Dilma Rousseff. Totul vine după ce, în septembrie 2013, relațiile diplomatice au suferit o lovitură în momentul în care au fost publicate informații cum că NSA (National Security Agency – Agenția Națională de Securitate din SUA) a spionat activitatea președintelui Braziliei precum și a mai multor oficiali de rang înalt din această țară. „Doar cerul este limita la ceea ce putem realiza împreună”, a mărturisit Biden într-un interviu pentru Folha de Sao Paulo, oficialul mărturisind faptul că a venit în Brazilia pentru a „reclădi încrederea” între cele două țări.

În luna mai a acestui an, vicepreședintele Joe Biden a făcut o vizită oficială în România pentru a discuta cu liderii țării situația politică din Ucraina. Pe durata vizitei, Biden s-a întâlnit cu președintele Traian Băsescu și cu premierul Victor Ponta.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de…
Marea legendă s-a stins. E doliu național în România: A lăsat un gol imens în inimile tuturor
Marea legendă s-a stins. E doliu național în România: A lăsat un gol imens în inimile tuturor
Momente cumplite la înmormântarea lui Carmen, asistenta găsită moartă în casa vecinului! Ireal ce s-a întâmplat
Momente cumplite la înmormântarea lui Carmen, asistenta găsită moartă în casa vecinului! Ireal ce s-a întâmplat
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×